România adevarata nu a murit , cum incearca sa ne spuna mai marii lumii sau mai marii tarii.
România adevarata va renaste pe oasele martirilor Români de mii de ani, de la Decebal pana la Maresalul Ion Antonescu si martirii din inchisorile comuniste.
România adevarata va renaste ca un Phoenix, din lacrimile vaduvelor din razboaie si mamelor care au plans copii ce au luptat pentru aceasta tara.
România adevarata vede ce se intampla cu tara aceasta, vede ca interesul celorlalte tari este pentru resursele noastre (pe care nici nu le banuim si voi aduce argument in cel mai scurt timp in acest sens) si nu pentru frumusetea acestui neam.
România adevarata nu este cea care spune ca maresalul Ion Antonescu a ocupat Basarabia si nici ca Vlad Tepes tragea in teapa din placere.
România adevarata nu este cea de la cozile marilor supermarketuri, nu este cea care sta cu privirea in jos, nu este cea care isi vinde intimitatea la televizor, nu este cea care voteaza pentru pixuri si caldari.
România adevarata este cea a poporului Român cu istorie si credinta si nu a populatie ,care este doar un esantion statistic.
România adevarata este cea care se va ridica , la fel ca in poezie lui Radu Gyr :
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu